16 ianuarie 2011

I'm 30...Now what?

Am ajuns si aici desi, uitandu-ma peste inscrierile din jurnalul meu personal de acum 10 ani, nu credeam ca e posibil, dat fiind caracterul meu cel putin ciudat si personalitatea mea incretita.

Spuneam unor prietene saptamana trecuta ca, desi nu sunt nici casatorita, n-am nici copii (spre dezamagirea mamei) si nici un job bine platit (ma inscriu in cei 80% de profesionisti din domeniul caritabil si care invart milioane pe hartie in beneficiul persoanelor vulnerabile, fara sa pastreze comision) ma simt mai bine ca nicioadata. 

Am cel mai bun partener de viata, planuri mari de viitor, increderea ca sunt foarte buna la ceea ce fac si ca pot sa fac orice-mi doresc, si multi oameni cu capul pe umeri in jurul meu care sa-mi atraga atentia cand incep sa o iau (iarasi) razna. Si mi se pare ca nu am aratat niciodata mai bine ca la 30 de ani, asta mai ales pentru ca in anii tineretii, ca fiecare adolescent ratacit pe drumurile vietii, pierdeam zile intregi dand vina pe tenul meu complicat si parul greu de imblanzit pentru lipsa de prezenta sociala.

Dar ma intreb cat la suta din lucrurile astea asa minunate si extraordinare pe care le simt acum se datoreaza realitatii si cate procente se datoreaza, inevitabil, celor 30 de ani. Multe femei la varsta mea ajung sa aprecieze lucrurile cu adevarat importante in viata si sa se iubeasca pe sine asa cum sunt. Cele care nu o fac si mai alearga inca dupa cai verzi pe pereti si viata de fotomodel ar face bine sa se trezeasca cat mai repede pentru ca altfel impactul va fi devastator cand realitatea ridurilor si a pielii inflexibile le va lovi peste cativa ani.

Mi-a spus cineva (sau poate am citit undeva) ca fericirea nu e un tel in sine ci o calatorie, un drum anevoios catre o stare superioara de multumire sufleteasca si satisfactia ambitiei, tenacitatii, experientelor si energiei dovedite de-a lungul drumului, privite in retrospectiva. Asa ma simt eu la 30 de ani. Dupa multe standarde nu am realizat nimic in viata pana acum. Dupa standardele mele insa am  parcurs un traseu extraordinar de cand am implinit 20 de ani si pana astazi, si ce conteaza mai mult e ca ma asteapta o calatorie cel putin la fel de fascinanta si interesanta de acum incolo si n-am fost niciodata mai bine pregatita sa incep o noua etapa a vietii mele decat sunt acum.

So.....30's! Bring it on! 


Read More...

09 ianuarie 2011

Trenule, nebunule...

In Decembrie, in drumul nostru catre Romania, ne-am oprit in cateva orsae europene sa savuram putin atmosfera autohtona de Craciun din fiecare tara.

Ce m-a surprins cel mai mult a fost trecerea graduala si aproape neobservabila de la cultura vest europeana la cea est europeana, pe masura ce ne apropiam catre Romania. Vorbesc de schimbare dar, din pacate, ma refer doar la un anumit tip de schimbare: cea din bine in rau si din rau iin mai rau, asa ca poate ar fi mai bine sa folosesc cuvantul degradare. Aspectul tehnologic al acestei degradari este (banuiesc) bine cunoscut si usor de intuit, iar faptul ca in prima jumatate a calatoriei noastre (Londra-Bruxelles-Munchen-Viena) am avut parte de trenuri foarte performante, cu toate facilitatile de bord demne de clasa I (desi noi calatoream standard) si cu un serviciu pentru clienti de inalta calitate nu cred ca suprinde pe nimeni. Faptul ca aceste trenuri au inceput sa sufere de rugina, toalete infundate, fum de tigara persistent si lipsa de profesionalism din partea personalului ferovier cu cat ne departam mai mult de frontiera vestica a Ungariei, indreptandu-ne catre Bucuresti, a fost la fel de iminent si nesurprinzator.

Ce a fost suprinzator insa a fost schimbarea graduala a atitudinii oamenilor, concomitent cu schimbarea calitatii serviciilor feroviere. 

La ghiseul din gara Bruxelles Midi am fost intampinati de o doamna foarte amabila care ne-a raspuns clar la intrebari, ne-a dat informatii suplimentare si s-a si oferit sa ne faca o copie a orarului solicitat pe care sa o luam cu noi. 

La Munchen deja atitudinea personalului de la ghiseul de informatii se racise si dupa ce-am asteptat la coada 20 de minute am fost expediati cu informatii clare, precise dar fara nici un fel de sugestii suplimentare care ne-ar fi usurat calatoria in perioada super-aglomerata a sarbatorilor de iarna. Cu toate acestea, personalul de pe tren ne punea la dispozitie informatii in engleza despre ce legaturi aveam la urmatoarea statie, la ce ora si daca le puteam prinde sau nu.  

La Viena ni s-a pus iarasi la dispozitie material informativ imprimat care, desi in germana, era destul de clar si usor de analizat. Fiecare ghiseul de informatii avea cel putin o persoana vorbitoare de limba engleza care putea traduce informatiile pentru noi iar anunturile pe tren se faceau, ca si in Germania si Belgia, in cel putin trei limbi de circulatie europeana. 

La Budapesta lucrurile deja devenisera mai dificile pe deoparte pentru ca nu se vorbea engleza la ghiseurile nationale iar cele internationale nu erau usor de gasit, pentru ca anunturile la intrare erau in maghiara. Cu toate astea, doamna de la ghiseu ne-a oferit informatiile necesare si un clar Enjoy your trip! 

Dar in momentul in care am parasit Budapesta pentru a ne indrepta catre Bucuresti, lucrurile se schimbasera deja radical fata de situatia de la inceputul calatoriei noastre. Pe tren nu se mai faceau nici un fel de anunturi. Daca stiai unde sa cobori bine, daca nu, nu. Daca doream informatii le-am fi putut afla probabil de la seful de tren, dar dupa ce a ne-a luat biletele, fiecare in valoare de aproape 400 de euro, fara sa ne dea vreo chitanta sau vreo dovada, si a plecat cu ele, spunandu-ne: "Cautati-ma pe peron la Bucuresti sa vi le dau inapoi!" nu am avut incredere sa-i mai solicit vreun alt fel de informatie. 

In Gara de Nord deja stiam ca nu ne va fi usor sa gasim ce cautam. Dupa ce stateam la cozi zeci de minute doar pentru a-i vedea pe altii cu ne-o iau inainte in modul cel mai flagrant si nesimtit, aflam ca trebuie sa fi mers la alt ghiseu pentru informatia necesara, si ala la fel de nemarcat ca si primul. Intuitia s-a dovedit mai mult decat necesara pentru ca sursele de informatii erau de negasit. In sfarsit am ajuns la ghiseul necesar dar cand am cerut detalii despre urmatoarele trenuri catre Galati, am fost sfatuita sa le memorez pentru ca doamna care papagalicea in fata mea mersul trenurilor cu peste 30 de cuvinte pe secunda, era de fapt in mijlocul unei conversatii personale pe telefonul mobil, si nu avea timp sa le scrie pe hartie pentru mine. 

Apogeul l-am atins in gara la Braila cand, dupa ce fusesem instiintati la Bucuresti ca Rapidul de 11.30 fusese scos din circulatie dar cel de 9.45 era inca in traseu, am fost intampinati la ghiseu de catre un anunt cu litere mari care indica exact contrariul. Biletul primit de la casa spunea si el un alt lucru. Cand am cerut explicatii mi s-a raspuns cu o alta intrebare, clara si la obiect: "Vrei biletul sau nu; ce nu-ti convine?"

Read More...