30 octombrie 2010

De ce nu se implica romanii in actiuni caritabile?

Dupa venirea mea la Londra am decis sa urmez o cariera in domeniul
caritabil si tot de atunci traiesc cu convingerea ca daca fiecare
dintre noi s-ar gandi mai putin la sine si mai mult la cei din jur, am
trai intr-o societate mult mai buna decat cea curenta.

M-am hotarat sa muncesc in acest domeniu din doua motive. Primul se regaseste in repulsia pe care o simt impotriva inegalitatii sociale cu care sistemul
capitalist ne-a obisnuit. Ai capital = ai bani = ai o viata decenta. Nu ai
capital = nu ai sanse de viata decenta. Si asta se vede mai ales in
tarile in curs de dezvoltare unde miii de oameni sunt lasati sa moara
zilnic doar ca viata lor simpla nu contribuie cu nimic la acumularea
de capital international.

Al doilea motiv se ragesteste in demnitatea si integritatea personala:
n-as putea petrece opt ore la munca in fieecare zi, stiind ca toata
munca mea nu face decat sa aglomereze si mai mult buzunarul vreunui
patron/proprietar care face bani grei din sudoarea mea si a celorlalti
angajati, si care nici macar nu ma cunoaste si n-a venit nciodata
sa-mi stranag mana si sa-mi zica buna ziua.

Trebuie sa recunosc ca daca as fi locuit in orice alta tara din lume,
probabil nu as fi avut aceleasi oportunittati de a-mi dezvolta cariera
in acest domeniu, asa cum se intampla in UK, si cu atat mai putin in
Romania. Asta se datoreaza faptului ca in UK oamenii sunt obisnuiti sa
doneze bani pentru diferite cauze caritabile si din diferite motive:
pentru ca pot, pentru ca le pasa, pentru ca au prea multi bani si n-au ce face cu ei,
pentru ca prietenii lor sunt implicatii in astfel de activitati,
pentru ca stiu pe cineva apropiat care a trecut printr-o situatie
dificila si a primit ajutor de la una sau mai multe din organizatiile
caritabile pe care ei le pot ajuta cu donatii la randul lor, s.a.m.d.

Pe cat de multe sunt motivele care ii fac pe britanici sa doneze bani
unor cauze etice si morale in care cred, pe atat de multe sunt
motivele pentru care acelasi lucru nu se intampla in restul Europei.
Sau daca se intampla, nu se intampla cu aceeasi intensitate.

In Romania, sectorul caritabil a inceput abia abia sa se miste. Mai
intai au fost marile organizatii internationale ca UNICEF si Salvati
Copiii care si-au facut aparitia pe teritoriul si-n peisajul
non-profit din tara noastra. Toate "vedetele" din breasla Andreei
Marin s-au ingramadit sa devina ambasadori ai acestor organizatii
caritabile, ca sa aibe ce sa mai adauge la portofoliu. Dar romanii tot
nu au invatat sa dea, cu bunatate si cu toata inima.

Apoi au aparut micile organizatii locale sau teritoriale, care,
strivite sub ineficienta birocratica atat de caracteristica
administratiei publice din Romania, s-au impotmolit inca de la
inceput, inainte de a avea sansa sa faca ceva sau sa ajute pe cineva.
Romanii, din nou, au ratat sansa de a dona bani din suflet si de a-si
aduce contributia la efortul public comun de a schimba starea
lucrurilor in Romania.

De cativa ani incoace, nume mari si colorate de corporatii
multi-nationale si firme private internationale isi motiveaza
angajatii sa ia parte la diferite evenimente in scop caritabil, dar nu
pentru a schimba atitudinea romanilor fata de donatii si alte
variante de interventie caritabila, ci pentru ca asa le dicteaza codul
intern de responsabilitate sociala. Si romanii iau parte la evenimente
sociale minunate, beau o bere, isi zambesc galant, fac o poza pentru
ziare sau mai nou, pentru Facebook/Twitter, si se intorc acasa fara a
fi convinsi ca donatiile lor vor schimba lumea atat timp cat ei vor
continua sa renunte la 0.5% din salariul lunar.

Sa nu ma intelegeti gresit. Recunosc importanta situatiei economice in
care se afla peste 75% dintre romani si care nu le permite sa faca
astfel de contributii onorabile. Dar ce ne facem cu cei 25% care pot
face o contributie financiara, oricat de mica, pentru a le da o sansa in plus celor care au avut ghinionul sa se nasca in saracie, fara un picior, sau cu o boala incurabila? Si in plus, sunt foarte multi romani traind in afara
granitelor tarii care, desi expusi zilnic culturii de intrajutorare si
participare sociala din tarile de rezidenta, tot nu se grabesc
sa-si ajute compatriotii.

Am spus-o si inainte si o mai spun. Mi-e rusine cand ma uit in urma si
realizez ca dupa Revolutia din '89 primeam ajutoare din toate
colturile Europei, de la straini pe care nu-i vazusem niciodata in
viata noastra, si care totusi au avut generozitatea sa ne ajute sa
trecem peste acele momente dificile. Mi-e rusine de noi, ca neam, ca
acum cand avem posibilitatea sa ne ajutam singuri tara, fara sa mai
asteptam interventii din partea strainilor, nu avem taria de caracter
sa o facem.

Dar nu am scris acest articol ca sa arat pe cineva cu degetul. L-am scris doar ca sa fac intrebarea mea publica si poate, sa primesc niste raspunsuri pertinente. Ma intreb ce ii face pe romani sa fie atat de sceptici cand vine vorba despre a dona / imprummuta (vezi www.kiva.org) sau a ajuta intr-un fel pe cei mai putin norocosi decat ei, care nu se pot bucura de viata pe care o au. Este lipsa de incredere in diferitele organizatii caritabile sau poate faptul ca nu inteleg cum functioneaza procesul caritabil de re-distribuire de fonduri? Sau poate e lipsa de motivatie? Sau poate nu suntem obisnuiti sa ajutam pe cineva fara a primi nimic
inapoi? Sau cred romanii ca nu e datoria lor, ci datoria statului sa rezolve
problemele sociale ale natiei?

Oricum ar fi, nu cred ca putem trai linistiti in cercul
nostru limitata si stramt, indiferenti la ceea ce se intampla in jurul
nostru, pentru ca la un moment dat in viata, intr-o forma sau alta, ne va afecta si pe noi si e datoria noastra de oameni sa ne ajutam aproapele.

Oricum ar fi, mi-e greu sa inteleg de ce romanii nu sunt mai
generosi si sper ca cineva sa ma pota lamuri!

5 comentarii:

  1. nu stiu de ce oamenii nu doneaza bani,dar stiu ca romanii sunt satui sa vada la tv zi de zi cazuri disperate care pana la revolutie nu erau nici macar medietizate,sa se gandeasca ca ar putea ajunge si ei in situatia de a avea nevoie de ajutor si sa-se trezeasca doar cu neputinta sau cu usi trantite in nas ....
    eu stau in Italia de 4 ani dar am observat ca italienii prefera sa dea banii in primul rand pe haine iar in al doilea rand pe vacante iar atunci cand cineva le cere bani .chiar si la coltul strazii nu se incumeta sa dea nici macar 5 centi,pt ca nu le pasa de altii ,sunt obisnuiti sa fie linistiti,iar cand vine vorba de "stranieri" sunt dispusi sa-si uneasca fortele pt ai da afara din tara lor pt ca sunt rasisti chiar daca nu o recunosc,se cred superiori mai ales pe noi pt ca de fapt au realizat ca romanii sunt o forta ,intr-un fel le e frica de puterea noastra..
    iar romanii nu au de unde sa doneze bani pt ca sunt prea saraci s-o faca,iar cei care au prefera sa-i dea pe tratamente de frumusete sau orice altceva in afara de actiuni caritabile...

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana, eu cred ca, intr-un fel, ti-ai raspuns singura in cursul articolului la aceasta intrebare.

    Ai spus ca britanicii doneaza pt ca pot, pt ca au bani si nu au ce face cu ei, pt ca au exemple in jurul lor. De asemenea, recunosti situatia economica din tara si mai mult ca sigur cunosti piramida motivationala a lui Maslow (http://www.hanuancutei.com/forum/content/Psihologie-Teorii-si-Aplicatii-Dezvoltare-personala/3682/Piramida-Lui-Maslow/), iar foarte multi din cei 75% mentionati de tine abia daca reusesc sa treaca de prima treapta, nici nu mai vorbim de cea de-a doua.

    Si poate tie ti se par mult 20 de ani de cand Romania a intrat in randul lumii civilizate, ca sa spun asa, si da, la nivel personal este aproape o treime dintr-o viata de om. In schimb, la nivel de mentalitate a unui popor este o perioada relativ scurta. Gandeste-te ca inainte de '89 era o multime de lucruri de care nu aveai habar sau doar ai auzit de prin povesti spuse in soapta. Dupa '89, toate minunile Occidentului ni s-au aratat in culori frumoase si reclame cu muzici ademenitoare. Si in acest moment, daca am reusit sa trecem peste multele suspiciuni create de numeroasele cazuri super-mediatizate de actiuni caritabile dovedite ca afaceri prospere pt unii, intervine alegerea: eu sau un necunoscut?

    Dar totusi in Romania sa stii ca se doneaza. E adevarat, nu la nivelul in care se doneaza in UK. Si da, e de asemenea adevarat, ca au foarte mult succes cazurile mediatizate la TV de diverse vedete locale, poate pentru ca atunci ai mai multa incredere ca banii se duc acolo unde trebuie.

    Ca sa inchei comentariul meu, ma gandesc ca nu ar trebui sa-ti pierzi inca increderea in romani si in generozitatea lor. Doar ca mai au nevoie de putin timp sa treaca de aceste vremuri inca destul de tulburi si sa se regaseasca.

    Ar mai fi multe de spus, dar poate vom aprofunda aceasta tema la o ceasca de cafea pe terasa la Central, ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim 1: intocmai de aceea cred ca trebuie sa fim mai responsabili fata de proprii nostri concetateni, si sa nu asteptam intotdeauna ca ajutorul sa vina de la straini, pentru ca ei au mult mai putin interes sa o faca.

    Anonim 2: Stiu ca si situatia materiala si zicala "e mai aproape camasa decat sumanul" ii face pe multi dintre noi sa se gandeasca de doua ori inainte de a da bani unor straini, dar cum spuneam mai inainte, romanii ne sunt mult mai apropiati noua, ca si concetateni, decat persoanelor de alta nationalitate.

    Eu cred ca romanii nu dau si pentru ca nu i-a invatat nimeni sa dea si desi li s-au tinut predici in biserica despre ce bine e sa-ti ajuti aproapele, nimeni nu le-a aratat ce putere fiecare dintre noi are de a schimba soarta celorlalti. Cred ca romanii nu doneaza pentru ca nu sunt obisnuiti si pentru ca nu inteleg ca un ban de la unul si un ban de la altul fac doi bani. Si daca mai contribuie inca doi, se fac patru. Si asa mai departe. Nu trebuie sa contribuim mult fiecare, ci toti cate putin iar atunci nu vom simti o gaura prea mare in propriul buzunar dar vom vedea o diferenta semnificativa in situatia celor mai putin norocosi de langa noi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te las sa ghicesti cine sunt;)5 noiembrie 2010, 02:16

    Da, iti dau dreptate. Tocmai de aceea am subliniat faptul ca o contributie semnificativa are si exemplul de langa noi. Dar, incet, incet lucrurile se vor schimba (azi sunt optimista in privinta asta, dar nu intr-atat incat sa cred ca voi mai apuca timpurile acelea:P ). Dar sunt convinsa ca nici in UK lucrurile nu au devenit asa peste noapte, ci dupa multi, muti ani. Tu esti acolo, in mijlocul "actiunii". Cam cat le-a trebuit britanicilor sa isi dezvolte aceasta constiinta de " a da"?

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu prea ma pricep la ghicitori :) de ce nu-mi trimiti un email si poata asa imi dau seama, sau viziteaza pagina mea de facebook

    RăspundețiȘtergere