19 septembrie 2010

La scoala

Iulie 2009

Zi torida. Ceva neobisnuit in Anglia. In sala de clasa e si mai cald,
de fapt e insuportabil de cald. Imi fac vant cu o rigla de plastic,
pentru ca asta e singurul obiect pe care il am in mana. Nu prea ajuta
dar e mai bine decat sa-mi fac vant cu pixul. Ultima data cand am
descris o miscare aparent insignificanta cu mana, mi-a zburat pixul
din mana si a lovit un copil. Nicaieri important.

Copiii simt si ei caldura insuportabila si-si manifesta discomfortul
folosind o gama variata de sunete, care mai de care mai
infricosatoare. Un copil cu initiativa incepe sa mugeasca (am
consultat Dexonline.ro - forma verbala "sa mugeasca" e corecta, in
ciuda tuturor instictelor mele de vorbitor nativ).

Incercand cu disperare sa potolesc spiritele incinse la propriu si la
figurat, uit ca de fapt sunt acolo sa-i invat constructia tipica a
unei naratiuni scrise, cu inceput, cuprins si incheiere. Ma uit cu
disperare la ceas. Inca zece minute. Peste doua zile incepe vacanta
iar copiii astia numai de invatat n-au chef. Nu-mi pare rau pentru ca
si eu de-abia astept sa scap de ei. Dintre toti copiii pe care i-am
cunoscut in viata mea, astia sunt cei care m-au facut sa renunt la
profesorat pentru totdeauna. 1-0 pentru ei.

Gandul imi zboara imediat la ce-o sa fac cand se va termina scoala.
Abia astept sa plec in vacanta. O saptamana departe de copii, de
internet si de Londra. Oare ce sa impachetez? Tricoul negru e inca la
spalat iar pantalonii scurti n-au mai vazut lumina zilei de anul
trecut.

"Miss....Miss....Miiiiiiiiiiiiss!" O fetita imi atrage atentia si-i
raspund in cel mai duios glas. "Yes Mandy. How can I help?"

Imi spune ca nu m-am uitat la compunerea ei iar eu ii explic faptul ca
nu pot intr-o singura ora sa corectez toate compunerile si ca, din
pacate, unele caiete vor ramane necorectate, dar ii promit ca data
viitoare ii voi da prioritate. Glasul meu duios si zambetul fortat nu
o pacalesc insa pe Mandy si insista ca ea vrea sa-i corectez
compunerea acum. Privirea din ochii ei spune ca daca nu o fac, o ura
nedescrisa pentru institutiile de invatamant si cadrele didactice va
incolti in sufletul ei, hranita necontenit de ignoranta profesorilor
si standardele academice impuse pe care nu le va atinge niciodata,
pana cand, intr-o zi, va gasi in dulap pusca de vanatoare a bunicului
ei si va veni cu ea la scoala cu intentii mai putin respectabile.
Imaginatia imi joaca iar feste asa ca decid sa ii corectez compunerea
imediat.

Ma uit pe caietul lui Mandy si nu inteleg ce se intampla. La inceput
am crezut ca inca imi mai imginez lucruri dar o privire scurta
aruncata spre dreapta mea, unde se afla asistenta de clasa care
lcureaza cu Mandy, imi confirma ca ma aflu pe aceeasi planeta cu cei
din jurul meu. Asistenta imi zambeste cu subinteles. Ma uit din nou pe
caietul ei si incerc sa imi dau seama ce se intampla. Doua pagini sunt
acoperite de mazgalituri asezate ordonat pe randuri. Ma uit din nou la
Mandy care imi zambeste inocent. Daca ma gandesc bine seama putin cu
pustiul de Omen. Ma uit iar pe caiet si chiar nu stiu ce sa spun. Nu
inteleg nimic din ce-a scris. Compunerea ei e de fapt un amalgam de
semne indescifrabile lasate de pix pe caiet. Nu seama nici a cuvinte,
nici a litere separate. Ma uit din nou la ea si cu cea mai diplomatica
atitudine ii spun ca arata bine dar nu ii inteleg scrisul. Frustrata,
Mandy incepe sa-mi citeasca ce-a scris.

Si citeste! Si-mi spune lucruri care nu au nici un sens! Citeste
cuvinte care nu exista! Si intre timp urmareste cuvant cu cuvant pe
caiet! Cand ajunge la: "she arrives to a castle..." o opresc, pentru
ca nu pot sa cred ca la zece ani, Mandy traieste in iluzia ca poate sa
scrie si sa citeasca. O intreb unde exact scrie "castle"? Si imi arata
o mazgalitura care nu seamana cu nimic, si cu atat mai putin cu
cuvantul descris de ea. Ma uit iar la ea sa vad daca zambeste si daca
totul e o gluma proasta pe seama profesorului. Dar Mandy nu zambeste.
Dimpotriva, e foarte suparata ca am oprit-o pentru ca mai sunt doar
trei minute pana suna clopotelul si vrea sa termine de citit
compunerea. Ii explic de ce am oprit-o din citit dar nu o intereseaza.
Cu cat insist mai mult sa-i explic ce se intampla, cu atat lumina din
ochii ei se intuneca si Mandy incepe sa tipe si sa arunce pe jos
caiete, manuale si ce mai gaseste la indemana. Incerc sa o calmez
spunandu-mi ca tot scandalul asta nu se merita. O rog sa termine de
citit compunerea. Mandy inventeaza si citeste lucruri pe care eu nu le
vad scrise pe caietul ei. Ajunge la sfarsit, si glorioasa, imi arata
unde scrie " And they lived happily ever after!" Dar nu scrie nicaieri
asa ceva! Nu mai conteaza. Ma bucur ca a terminat de citit. Un singur
minut ma desparte o posibila criza de nervi si o pauza bine meritata!

Ii zambesc din nou si o laud pentru munca ei. Dar Mandy tot nu e
multumita. Ma intreaba de ce nu am corectat nimic pe caietul ei, cu
pixul meu rosu. Ma uit din nou uimita la ea. Nu-mi vine sa cred! Isi
bate oare joc de mine? Ma intreb cum sa-i explic faptul ca n-am ce sa
corectez, pentru ca nu a scris nimic, cel putin nimic intr-o limba
pamanteana pe care oamenii obisnuiti ca mine o pot citi si intelege.
Ar trebui sa tai totul si sa anulez toata compunerea si sa scriu mare,
cu pixul rosu, "Indecipherable". Dar ma tem ca Mandy nu va inteleage
asa ca, tentata de ideea unei vacante linistite undeva departe de
copiii de varsta scolara, capitulez si o mint cu nerusinare ca ii voi
corecta lucrarea in pauza care deja s-a anuntat. Mandy imi zambeste
triumfatoare. Umilita si cu increderea in propriile forte zdruncinata
pentru totdeauna, ridic caietul de pe pupitru, le cer copiilor sa
paraseasca sala de clasa si o pornesc si eu spre usa. Cineva ma atinge
pe umar. Asistenta de clasa ma lamureste. Mandy are niste probleme.
Probleme cu scrisul (no shit!), cu cititul, cu comportamentul. Toata
lumea le tolereaza pentru ca Mandy e un copil cu probleme speciale. Si
eu n-am stiut...

Read More...