14 noiembrie 2010

Farmers'/peasants' market vs supermarket

Desi de obicei nu ma complac in activitati caracteristice clasei sociale neo-burgheze, duminica dimineata prefer sa-mi beau cafeaua intr-o cafenea locala, si apoi sa-mi caut cina pe tarabele din piata fermierilor (farmers' market).

O fac numai duminica, si doar o data la doua saptamani, pentru ca dupa cum va inchipuiti, produsele din piata de fermieri sunt mult mai scumpe decat cele din supermarket. Pentru ca cele mai multe produse vandute acolo nu sunt importate din Chile sau Egipt, mi s-ar parea logic ca ele sa fie mult mai ieftine, provenind din ferme din apropierea Londrei. Pretul platit pentru transportul acestora de la ferma respectiva care se afla la max 100 de mile de Londra comparativ cu pretul produselor aduse de peste mari si tari, de pe continente indepartate, ar trebui sa fie mult mai mic pentru ca distanta calatorita e mult mai mica. Dar culmea, nu e asa, pentru ca produsele importate de supermarket-uri din Africa sau America de Sud sunt cumparate local la preturi derizorii (stiati ca pentru fiecare kilogram de banane cumparat in Europa la 1,5 euro fermierii sud americani nu primesc decat 4 eurocenti, restul intrand in buzunarele marilor proprietari de supermarket-uri?), supermarket-urile isi permit sa le vanda  sub pretul pietei.

Bineinteles ca nu poti cumpara banane produse in Anglia, dar situatia descrisa mai sus este caracteristica si altor fructe si legume, cum ar fi pastai verzi, dovlecei, asparagus etc pe care supermarket-urile prefera sa le importe decat se le cumpere de la producatorii locali. Va imaginati astfel ca supermarket-urile distrug economia locala pentru ca intre ei, detin monopolul asupra pietei de fructe si legume mondiale si isi permit sa faca tranzactii ridicole si sa urce/coboare preturile dupa cum le convine, ca sa adune cat mai mult profit.

Si asta se intampla in prezent si in Romania, unde pietele de tarani din orice oras se vad impinse tot mai mult la marginea economiei din cauza supermarket-urilor. Majoritatea populatiei in Romania prefera sa-si faca piata in supermarket decat in piata de tarani, tocmai pentru ca produsele sunt frumos impachetate si frumos prezentate in raft. Indraznesc sa spun ca Romania post-decembrista inca se mai afla sub magia capitalismului vest european si isi neglijeaza in mod constient producatorii autohtoni. 

Anglia a trecut prin faza asta acum 20 de ani iar in ziua de astazi, oamenii isi fac din ce in ce mai des cumparaturile din piata de fermieri/tarani pentru ca produsele sunt locale (ceea ce inseamna locuri de munca in agricultura), sunt organice (sau bio, sau ecologice sau cum vreti sa le mai numiti), nu sunt impachetate in plastic si celofan (si contribuie astfel la proteajarea mediului inconjurator) si cel mai important, nu contribuie la ingrosarea buzunarului vreunui magnat avid de bani si lipsit de scrupule. Dar desteptarea asta vine la un pret, un pret destul de mare comparativ cu pretul de supermarket, tocmai pentru ca producatorii locali nu produc la scara la care produc supermarket-urile si astfel nu-si permit aceleasi preturi mici.

Sfatul meu catre cei care locuiesc in Romania: nu va lasati orbiti de reducerile din supermarket-uri, de culoarea artificiala a multor produse din raft si de fasaitul celofanului in care sunt impachetate pentru ca mult dintre acele produse sunt modificate genetic ca sa apara cat mai mari si mai frumoase, si imbacsite cu tot felul de produse chimice care sa le faca sa creasca mai repede si sa le pazeasca de boli si paraziti. In schimb indreptati-va atentia catre taranii din piata care inca mai vand fructe si legume din gradina din spatele casei sau de pe parcela de pamant pe care o muncesc cu sudoare toata vara, doar cu sapa si cu apa, pentru ca nu isi permit pretul exorbitant al pesticidelor si ingrasamintelor chimice. In Romania inca se mai gasesc produse ieftine, bune si autohtone - bucurati-va de ele cat mai puteti pentru ca peste 20 de ani, cand lumea isi va da seama ca rosiile din supermarket nu au acelasi gust cu cele de gradina si mai sunt si cancerigene sin cauza pesticidelor cu care sunt tratate, va fi prea tarziu!

Read More...

30 octombrie 2010

De ce nu se implica romanii in actiuni caritabile?

Dupa venirea mea la Londra am decis sa urmez o cariera in domeniul
caritabil si tot de atunci traiesc cu convingerea ca daca fiecare
dintre noi s-ar gandi mai putin la sine si mai mult la cei din jur, am
trai intr-o societate mult mai buna decat cea curenta.

M-am hotarat sa muncesc in acest domeniu din doua motive. Primul se regaseste in repulsia pe care o simt impotriva inegalitatii sociale cu care sistemul
capitalist ne-a obisnuit. Ai capital = ai bani = ai o viata decenta. Nu ai
capital = nu ai sanse de viata decenta. Si asta se vede mai ales in
tarile in curs de dezvoltare unde miii de oameni sunt lasati sa moara
zilnic doar ca viata lor simpla nu contribuie cu nimic la acumularea
de capital international.

Al doilea motiv se ragesteste in demnitatea si integritatea personala:
n-as putea petrece opt ore la munca in fieecare zi, stiind ca toata
munca mea nu face decat sa aglomereze si mai mult buzunarul vreunui
patron/proprietar care face bani grei din sudoarea mea si a celorlalti
angajati, si care nici macar nu ma cunoaste si n-a venit nciodata
sa-mi stranag mana si sa-mi zica buna ziua.

Trebuie sa recunosc ca daca as fi locuit in orice alta tara din lume,
probabil nu as fi avut aceleasi oportunittati de a-mi dezvolta cariera
in acest domeniu, asa cum se intampla in UK, si cu atat mai putin in
Romania. Asta se datoreaza faptului ca in UK oamenii sunt obisnuiti sa
doneze bani pentru diferite cauze caritabile si din diferite motive:
pentru ca pot, pentru ca le pasa, pentru ca au prea multi bani si n-au ce face cu ei,
pentru ca prietenii lor sunt implicatii in astfel de activitati,
pentru ca stiu pe cineva apropiat care a trecut printr-o situatie
dificila si a primit ajutor de la una sau mai multe din organizatiile
caritabile pe care ei le pot ajuta cu donatii la randul lor, s.a.m.d.

Pe cat de multe sunt motivele care ii fac pe britanici sa doneze bani
unor cauze etice si morale in care cred, pe atat de multe sunt
motivele pentru care acelasi lucru nu se intampla in restul Europei.
Sau daca se intampla, nu se intampla cu aceeasi intensitate.

In Romania, sectorul caritabil a inceput abia abia sa se miste. Mai
intai au fost marile organizatii internationale ca UNICEF si Salvati
Copiii care si-au facut aparitia pe teritoriul si-n peisajul
non-profit din tara noastra. Toate "vedetele" din breasla Andreei
Marin s-au ingramadit sa devina ambasadori ai acestor organizatii
caritabile, ca sa aibe ce sa mai adauge la portofoliu. Dar romanii tot
nu au invatat sa dea, cu bunatate si cu toata inima.

Apoi au aparut micile organizatii locale sau teritoriale, care,
strivite sub ineficienta birocratica atat de caracteristica
administratiei publice din Romania, s-au impotmolit inca de la
inceput, inainte de a avea sansa sa faca ceva sau sa ajute pe cineva.
Romanii, din nou, au ratat sansa de a dona bani din suflet si de a-si
aduce contributia la efortul public comun de a schimba starea
lucrurilor in Romania.

De cativa ani incoace, nume mari si colorate de corporatii
multi-nationale si firme private internationale isi motiveaza
angajatii sa ia parte la diferite evenimente in scop caritabil, dar nu
pentru a schimba atitudinea romanilor fata de donatii si alte
variante de interventie caritabila, ci pentru ca asa le dicteaza codul
intern de responsabilitate sociala. Si romanii iau parte la evenimente
sociale minunate, beau o bere, isi zambesc galant, fac o poza pentru
ziare sau mai nou, pentru Facebook/Twitter, si se intorc acasa fara a
fi convinsi ca donatiile lor vor schimba lumea atat timp cat ei vor
continua sa renunte la 0.5% din salariul lunar.

Sa nu ma intelegeti gresit. Recunosc importanta situatiei economice in
care se afla peste 75% dintre romani si care nu le permite sa faca
astfel de contributii onorabile. Dar ce ne facem cu cei 25% care pot
face o contributie financiara, oricat de mica, pentru a le da o sansa in plus celor care au avut ghinionul sa se nasca in saracie, fara un picior, sau cu o boala incurabila? Si in plus, sunt foarte multi romani traind in afara
granitelor tarii care, desi expusi zilnic culturii de intrajutorare si
participare sociala din tarile de rezidenta, tot nu se grabesc
sa-si ajute compatriotii.

Am spus-o si inainte si o mai spun. Mi-e rusine cand ma uit in urma si
realizez ca dupa Revolutia din '89 primeam ajutoare din toate
colturile Europei, de la straini pe care nu-i vazusem niciodata in
viata noastra, si care totusi au avut generozitatea sa ne ajute sa
trecem peste acele momente dificile. Mi-e rusine de noi, ca neam, ca
acum cand avem posibilitatea sa ne ajutam singuri tara, fara sa mai
asteptam interventii din partea strainilor, nu avem taria de caracter
sa o facem.

Dar nu am scris acest articol ca sa arat pe cineva cu degetul. L-am scris doar ca sa fac intrebarea mea publica si poate, sa primesc niste raspunsuri pertinente. Ma intreb ce ii face pe romani sa fie atat de sceptici cand vine vorba despre a dona / imprummuta (vezi www.kiva.org) sau a ajuta intr-un fel pe cei mai putin norocosi decat ei, care nu se pot bucura de viata pe care o au. Este lipsa de incredere in diferitele organizatii caritabile sau poate faptul ca nu inteleg cum functioneaza procesul caritabil de re-distribuire de fonduri? Sau poate e lipsa de motivatie? Sau poate nu suntem obisnuiti sa ajutam pe cineva fara a primi nimic
inapoi? Sau cred romanii ca nu e datoria lor, ci datoria statului sa rezolve
problemele sociale ale natiei?

Oricum ar fi, nu cred ca putem trai linistiti in cercul
nostru limitata si stramt, indiferenti la ceea ce se intampla in jurul
nostru, pentru ca la un moment dat in viata, intr-o forma sau alta, ne va afecta si pe noi si e datoria noastra de oameni sa ne ajutam aproapele.

Oricum ar fi, mi-e greu sa inteleg de ce romanii nu sunt mai
generosi si sper ca cineva sa ma pota lamuri!

Read More...

11 octombrie 2010

Presa romaneasca

Cat era mica imi doream, ca (aproape) toti copiii, "sa ma fac doctor cand voi fi mare". Sau avocat - asta am decis mai tarziu! Sau chiar jurnalist, desi asta a fost de fapt mereu a treia alegere, in cazul in care planurile A si B ar fi esuat.

La terminarea facultatii de filologie mai puteam inca alege ce vreau sa fac, si cu inima grea si oarecare dezamagire, am decis impotriva unei cariere de jurnalist. Citind astazi Realitatea.net, imi pare foarte bine ca am facut-o.

Am crezut intotdeauna in puterea maselor de a schimba lumea si in datoria presei de a conduce orice miscari democratice. Am realizat insa ca pentru asta presa trebuie dotata cu integritate, viziune si profesionalism care lipsesc multor agentii si canale de presa din Romania. Ma voi referi aici doar la lipsa de profesionalism in randurile mass-media din Roamnia, pe care am descoperit-o cu regret in ultimele luni.

In urma cu cateva luni, Realitatea.net anunta cu titlu mare de BreakingNews, ca Guns'n'Roses si-ar fi anulat toate concertele din perioada imediat urmatoare, inclusiv pe cel de la Bucuresti, via Twitter. Am impartit stirea cu niste prieteni de la Londra care m-au sfatuit sa investighez problema in detaliu. Nu a trebuit decat sa introduc termenii cautarii pe Google si sa aflu ca de fapt contul de Twitter al trupei fusese preluat temporar de niste persoane rau-voitoare care au raspandit vestea anularii concertelor. In mai putin de 2 minute aflasem adevarul. Realitatea.net a preferat sa nu digere stirea ci sa o transmita exact asa cum a preluat-o, fara a autentifica sursele si fara a investiga toate aspectele situatiei, in ciuda faptului ca mii de fani ai trupei ar fi putut fi afectati in masura in care isi cumparasera deja bilete pentru concertul de la Bucuresti.

Ieri am citit pe ilustrul website ca "O prezentatoare TV a făcut o criză de nervi în direct." (sursa http://www.realitatea.net/o-prezentatoare-tv-a-facut-o-criza-de-nervi-in-direct-vezi-video_757359.html)

Avida de scene inedite si momente tari, citesc in continuare si aflu ca "Prezentatoarea a încercat să-şi păstreze calmul, însă la un momentat şi-a ieşit din fire şi a ţipat cât a putut: "Tăceţi dracului odată"!!!". Ca orice persoana cu conexiune stabila si performanta la Internet, caut iar prin Google mai multe informatii despre socanta stire si aflu ca stirea era ara rusinos de veche, de prin 2008, si in acelasi timp complet eronata, pentru ca emisiunea despre care se vorbea era de fapt o interpretare satirica unor emisiuni de televiziune din Marea Britanie. Prezentatoarea stia foarte bine ce are de facut si a urmat intocmai instructiunlie directorului de platou facand o criza de nervi de toata frumusetea, exact asa cum probabil o repetase in culise. Inca un exemplu ca presa din Romania hraneste material jurnalistic expirat si contaminat audientelor, deja in scadere.

Sunt sigura ca mai sunt si alte exemple care pun in flagrant si alte grupuri de presa din Romania, dar eu nu voi avea sansa sa le descopar pentru ca nu voi mai pierde timp "informandu-ma" cu ajutorul presei romanesti.

Read More...

19 septembrie 2010

La scoala

Iulie 2009

Zi torida. Ceva neobisnuit in Anglia. In sala de clasa e si mai cald,
de fapt e insuportabil de cald. Imi fac vant cu o rigla de plastic,
pentru ca asta e singurul obiect pe care il am in mana. Nu prea ajuta
dar e mai bine decat sa-mi fac vant cu pixul. Ultima data cand am
descris o miscare aparent insignificanta cu mana, mi-a zburat pixul
din mana si a lovit un copil. Nicaieri important.

Copiii simt si ei caldura insuportabila si-si manifesta discomfortul
folosind o gama variata de sunete, care mai de care mai
infricosatoare. Un copil cu initiativa incepe sa mugeasca (am
consultat Dexonline.ro - forma verbala "sa mugeasca" e corecta, in
ciuda tuturor instictelor mele de vorbitor nativ).

Incercand cu disperare sa potolesc spiritele incinse la propriu si la
figurat, uit ca de fapt sunt acolo sa-i invat constructia tipica a
unei naratiuni scrise, cu inceput, cuprins si incheiere. Ma uit cu
disperare la ceas. Inca zece minute. Peste doua zile incepe vacanta
iar copiii astia numai de invatat n-au chef. Nu-mi pare rau pentru ca
si eu de-abia astept sa scap de ei. Dintre toti copiii pe care i-am
cunoscut in viata mea, astia sunt cei care m-au facut sa renunt la
profesorat pentru totdeauna. 1-0 pentru ei.

Gandul imi zboara imediat la ce-o sa fac cand se va termina scoala.
Abia astept sa plec in vacanta. O saptamana departe de copii, de
internet si de Londra. Oare ce sa impachetez? Tricoul negru e inca la
spalat iar pantalonii scurti n-au mai vazut lumina zilei de anul
trecut.

"Miss....Miss....Miiiiiiiiiiiiss!" O fetita imi atrage atentia si-i
raspund in cel mai duios glas. "Yes Mandy. How can I help?"

Imi spune ca nu m-am uitat la compunerea ei iar eu ii explic faptul ca
nu pot intr-o singura ora sa corectez toate compunerile si ca, din
pacate, unele caiete vor ramane necorectate, dar ii promit ca data
viitoare ii voi da prioritate. Glasul meu duios si zambetul fortat nu
o pacalesc insa pe Mandy si insista ca ea vrea sa-i corectez
compunerea acum. Privirea din ochii ei spune ca daca nu o fac, o ura
nedescrisa pentru institutiile de invatamant si cadrele didactice va
incolti in sufletul ei, hranita necontenit de ignoranta profesorilor
si standardele academice impuse pe care nu le va atinge niciodata,
pana cand, intr-o zi, va gasi in dulap pusca de vanatoare a bunicului
ei si va veni cu ea la scoala cu intentii mai putin respectabile.
Imaginatia imi joaca iar feste asa ca decid sa ii corectez compunerea
imediat.

Ma uit pe caietul lui Mandy si nu inteleg ce se intampla. La inceput
am crezut ca inca imi mai imginez lucruri dar o privire scurta
aruncata spre dreapta mea, unde se afla asistenta de clasa care
lcureaza cu Mandy, imi confirma ca ma aflu pe aceeasi planeta cu cei
din jurul meu. Asistenta imi zambeste cu subinteles. Ma uit din nou pe
caietul ei si incerc sa imi dau seama ce se intampla. Doua pagini sunt
acoperite de mazgalituri asezate ordonat pe randuri. Ma uit din nou la
Mandy care imi zambeste inocent. Daca ma gandesc bine seama putin cu
pustiul de Omen. Ma uit iar pe caiet si chiar nu stiu ce sa spun. Nu
inteleg nimic din ce-a scris. Compunerea ei e de fapt un amalgam de
semne indescifrabile lasate de pix pe caiet. Nu seama nici a cuvinte,
nici a litere separate. Ma uit din nou la ea si cu cea mai diplomatica
atitudine ii spun ca arata bine dar nu ii inteleg scrisul. Frustrata,
Mandy incepe sa-mi citeasca ce-a scris.

Si citeste! Si-mi spune lucruri care nu au nici un sens! Citeste
cuvinte care nu exista! Si intre timp urmareste cuvant cu cuvant pe
caiet! Cand ajunge la: "she arrives to a castle..." o opresc, pentru
ca nu pot sa cred ca la zece ani, Mandy traieste in iluzia ca poate sa
scrie si sa citeasca. O intreb unde exact scrie "castle"? Si imi arata
o mazgalitura care nu seamana cu nimic, si cu atat mai putin cu
cuvantul descris de ea. Ma uit iar la ea sa vad daca zambeste si daca
totul e o gluma proasta pe seama profesorului. Dar Mandy nu zambeste.
Dimpotriva, e foarte suparata ca am oprit-o pentru ca mai sunt doar
trei minute pana suna clopotelul si vrea sa termine de citit
compunerea. Ii explic de ce am oprit-o din citit dar nu o intereseaza.
Cu cat insist mai mult sa-i explic ce se intampla, cu atat lumina din
ochii ei se intuneca si Mandy incepe sa tipe si sa arunce pe jos
caiete, manuale si ce mai gaseste la indemana. Incerc sa o calmez
spunandu-mi ca tot scandalul asta nu se merita. O rog sa termine de
citit compunerea. Mandy inventeaza si citeste lucruri pe care eu nu le
vad scrise pe caietul ei. Ajunge la sfarsit, si glorioasa, imi arata
unde scrie " And they lived happily ever after!" Dar nu scrie nicaieri
asa ceva! Nu mai conteaza. Ma bucur ca a terminat de citit. Un singur
minut ma desparte o posibila criza de nervi si o pauza bine meritata!

Ii zambesc din nou si o laud pentru munca ei. Dar Mandy tot nu e
multumita. Ma intreaba de ce nu am corectat nimic pe caietul ei, cu
pixul meu rosu. Ma uit din nou uimita la ea. Nu-mi vine sa cred! Isi
bate oare joc de mine? Ma intreb cum sa-i explic faptul ca n-am ce sa
corectez, pentru ca nu a scris nimic, cel putin nimic intr-o limba
pamanteana pe care oamenii obisnuiti ca mine o pot citi si intelege.
Ar trebui sa tai totul si sa anulez toata compunerea si sa scriu mare,
cu pixul rosu, "Indecipherable". Dar ma tem ca Mandy nu va inteleage
asa ca, tentata de ideea unei vacante linistite undeva departe de
copiii de varsta scolara, capitulez si o mint cu nerusinare ca ii voi
corecta lucrarea in pauza care deja s-a anuntat. Mandy imi zambeste
triumfatoare. Umilita si cu increderea in propriile forte zdruncinata
pentru totdeauna, ridic caietul de pe pupitru, le cer copiilor sa
paraseasca sala de clasa si o pornesc si eu spre usa. Cineva ma atinge
pe umar. Asistenta de clasa ma lamureste. Mandy are niste probleme.
Probleme cu scrisul (no shit!), cu cititul, cu comportamentul. Toata
lumea le tolereaza pentru ca Mandy e un copil cu probleme speciale. Si
eu n-am stiut...

Read More...

22 ianuarie 2010

Vineri dupa-amiaza...

... la birou nu mai e nimeni. Toata lumea a plecat catre casa proprie sau catre casa altuia..depinde unde au de gand sa-si petreaca sfarsitul de spatamana.

Asta e ultima zi in postul acesta, in organizatia aceasta. Luni incep un job nou. Alti oameni, alte responsabilitati, alta atmosfera. De-abia astept :-)

Pe de-o parte insa imi pare rau ca plec de aici pentru ca mi-a placut foarte mult ce-am facut la Mind (Asociatia Nationala pentru Sanatate Mintala). Toate proiectele pe care le-am citit si analizat, toate aplicatiile pe care le-am aprobat si cele pe care le-am refuzat, toti oamenii cu care am vorbit si cu care m-am consultat si toate lucrurile pe care le-am invatat...toate astea m-au facut sa consider pe viitor o cariera in "Grants Fundraising"

Ieri a trebuit chiar sa analizez proiectul depus de catre sotia directorului de departament in care lucrez si apoi sa petrec cu ea 40 de minute la telefon sa aflu raspunul la toate intrebarile pe care i le pregatisem. Toata seara m-am gandit ca el o sa ajunga acasa si sotia o sa-i spuna ca nu i-a placut cum i-am vorbit la telefon si o sa-i ceara lui sa ma dea afara. N-a fost cazul pentru ca nu suntem in Romania iar nepotismele si coruptia aici sunt mai rare la vedere. Azi dimineata m-am intalnit cu directorul respectiv pe hol si mi-a spus ca sotia lui a crezut ca sunt foarte buna la ceea ce fac! Poate ca minte sau exagereaza, dar important e ca nu m-a dat afara :P

Mai am cateva ore si plec acasa...

--
Please visit http://www.justgiving.com/Oana-Gusatu-Relief-Fund-Romania and help me reach my target for charity!

Read More...